La finalul lunii noiembrie 2015 la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Flămânzi s-a desfășurat ediția a V-a a Concursului Interjudețean de creație plastică și literară „Sărbătoarea Crizantemelor”, activitate cuprinsă în Calendarul Activităților Educative Regionale poziția 295.
Ca și în edițiile precedente, concursul s-a bucurat de un real succes , participarea fiind impresionantă.Astfel, peste 500 de cadre didactice din toate județele țării au coordonat lucrările celor 1500 de elevi înscriși în concurs. Atât lucrările literare, cât și cele plastice au impresionat prin gradul înalt de creativitate, depăşind aşteptările noastre, demonstrând astfel capacităţile imaginative ale concurenţilor, punând în dificultate juriul care a fost nevoit să acorde mai multe premii I, II și III. De buna desfășurare a acestui proiect educativ s-au ocupat : documentarist prof. Grosu Viorica , prof. Fegher Augustina Felicia( în calitate de coordonatori) și membrii echipei de proiect : prof. Ștefănucă Mihaela, prof. Găitan Roxana,prof. Dariciuc Maria, prof. Bălășanu Liliana, prof. Agafiței Constantin, prof. Chelariu Cristina, prof. înv. primar Cuibar Liliana, prof. înv. primar Guraliuc Marinela , prof. înv.preșcolar Mătrescu Niculina .Numele și lucrările participanților sunt incluse în revista ,,Sărbătoarea Crizantemelor” cu ISSN -2392- 9952, ISSN – L 2392- 9952 ce este publicată pe site-ul de specialitate didactic.ro . Lucrările plastice au fost prezentate într-o expoziție amenajată pe holurile Primăriei Flămânzi, fiind admirată de membrii comunității locale.