Societatea Eltrans va lansa în zilele următoare un concurs cu premii pentru botoșănenii care își cumpără bilet de transport local sau își plătesc locul de parcare prin aplicația 24PAY.
Andrei Turcoman, directorul general al societății Eltrans, spune că vrea să încurajeze plata online și în același timp să implementeze o serie de proiecte care vor veni în ajutorul botoșănenilor.
“Ne pregătim să lansăm un concurs împreună cu cei de la 24PAY și vom acorda premii utilizatorilor transportului public și al parcărilor cu plată din Botoșani. Cei care achiziționează prin această aplicație biletul de autobuz sau achită taxa de parcare, să primească trei zile gratuit. În fiecare lună vom extrage un număr de 5 utilizatori care vor putea circula cu autobuzele sau vor putea parca gratuit. Ne dorim să împingem transportul public în zona digitală. În acel moment nu vor mai apărea zvonuri că anumiți colegi nu taxează sau favorizează pe cineva iar noi vom avea o gestiune mult mai clară a transportului public. Eu sper ca de la 1 aprilie să începem acest concurs”, a precizat Andrei Turcoman.