Într-un context național agitat și frământat de numeroasele probleme pe care sunt nevoiți să le traverseze românii în această perioadă, conducerea filialei USR Botoșani înțelege îngrijorările cetățenilor și consideră că botoșănenii au nevoie de sprijin și încurajare mai mult ca oricând. Contextul pandemic prelungit dincolo de saturația tuturor, nivelul prețurilor de pe diverse piețe, precum și al facturilor la energie și gaz rămân principalii factori de stres și de îngrijorare pentru cei mai mulți dintre români. USR Botoșani dorește, de aceea, să-i asigure pe botoșăneni că vor avea în continuare un sprijin în membrii și reprezentanții acestei structuri politice, rămasă singura forță politică ce înfruntă această perioadă cu instrumente democratice și europene, cu o transparență totală față de societatea civilă.
În ciuda frământărilor trecătoare de la nivelul conducerii centrale, USR Botoșani rămâne alături de cetățeni să le apere interesele, să promoveze transparența și să solicite celor aflați la conducere să facă același lucru. ”Vom continua să ne implicăm în proiectele demarate, vom cere transparența actului administrativ și promitem să nu obosim. Vrem dezbateri reale cu cetățenii pe proiectele de hotărâre ce le afectează viața, vrem concursuri corecte și transparente pentru angajările la stat, vrem corectitudine în cheltuirea banului public.”, declară Marcel Gheorghiță, președintele filialei municipale USR Botoșani.
Totodată, partidul născut din protestele românilor anunță că va reveni în stradă imediat ce contextul pandemic o va permite, astfel încât derapajele, ipocrizia și incompetența social-liberalilor să afecteze cât mai puțin proiectele de dezvoltare și modernizare a României. USR Botoșani își exprimă încrederea că atât membrii ex-USR, cât și cei ex-PLUS vor găsi căi de colaborare și în cele ce urmează. ”Chiar dacă au fost și momente dificile, cauzate poate de orgolii ce între timp s-au stins, noi am rămas uniți și sinceri în proiectele noastre, cu atât mai mult cu cât au fost proiecte la care am colaborat foarte bine. Sunt oameni valoroși ce provin de la fostul PLUS Botoșani, pe care i-am admirat și lăudat, când ne-au dat ocazia, pentru seriozitatea și profesionalismul lor. Colegii lor din USR îi așteaptă în continuare în echipă, pentru că împart aceleași valori și știu că împreună pot face mult mai multe pentru cetățeni decât dezbinați și demotivați.”, este mesajul transmis de deputatul Andrei-Iulian Drancă, președintele USR PLUS Botoșani.