9.4 C
Botoșani
marți, 15 octombrie 2024

Comunicat PSD: Candidații minorităților: Iohannis și Kelemen

psd sediu

Dintre cei 14 candidați înscriși oficial în cursa pentru funcția de Președinte al României,  doi sunt reprezentanții a două minorități naționale: Klaus Iohannis, reprezentant al minorității germane și Hunor Kelemen din partea minorității maghiare.

Va fi acceptat un minoritar în cea mai înaltă funcție a statului român?

Chiar dacă românii se raportează relativ diferit față de cele două etnii, există o întrebare care se ridică în cazul ambilor candidați: își permite România să fei reprezentată în cea mai înaltă funcție a statului de un minoritar? Avem primari, președinți de consilii județene sau chiar miniștri minoritari. Românii ar accepta probabil și un prim-ministru minoritar, pentru că deasupra oricăreia dintre aceste funcții ar exista mereu o instanță reprezentată de un român. Dar se ridică o întrebare firească: Ce s-ar întâmpla dacă cea mai înaltă funcție ar fi ocupată de un minoritar, iar deasupra sa nu ar mai fi nicio instanță de control? Își permite România lase tot controlul în mâna unui minoritar?

Niciun stat european nu e condus de un minoritar

În democrațiile occidentale, dreptul de a candida la cea mai înaltă funcție în stat este recunoscut pentru toți cetățenii, indiferent de etnie. Cu toate acestea, națiunile europene au manifestat un instinct de conservare, iar votul populației majoritare nu a permis minoritarilor să ajungă în funcția de șef al statului. Franța e condusă de un francez, Italia de un italian, Germania de o nemțoaică și așa mai departe.

Minoritarii, mai apropiați de minoritate decât de majoritate

Motivul pentru care majoritarii nu votează un minoritar în cea mai înaltă funcție ține de un instinct ancestral, al legăturilor de sânge. Întotdeauna cel care e legat prin relații de sânge, de rudenie cu un anumit grup etnic este perceput ca fiind mai apropiat de cei din grupul său decât de restul populației. Oricât de mult ar susține Iohannis sau Kelemen că se vor ocupa de binele populației majoritare, ei vor râmâne, în mod firesc, mai apropiați de minoritatea pe care o reprezintă. E natural să fie așa, la fel cum un român va fi întotdeauna mai apropiat de români, față de orice persoană de altă naționalitate.

Iohannis: „Mă vor vota toți ungurii”

Între Iohannis și Kelemen există această afinitate de minoritari care trăiesc într-o țară în care peste 90% din populație este de naționalitate română. Din acest motiv, Iohannis mizează în mod firesc pe votul celorlați minoritari. Râmâne însă întrebarea: cât de firesc ar fi ca românii majoritari să voteze un minoritar în funcția de șef al statului român?

(Acest articol reprezintă punctul de vedere al PSD Botoșani)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA