Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul Lucian Trufin, salută anunțul făcut de Guvernul României referitor la măsurile de sprijin pentru Agricultura românească.
„Toate cele 4 măsuri anunțate de Guvernul României pentru sprijinirea domeniului Agriculturii arată determinarea Coaliției de a investi și sprijini strategic domeniul, scopul final fiind PLUSVALOAREA. Toate cele 4 măsuri se completează și fac parte dintr-o strategie unitară. În primul rând ai nevoie de forță de muncă – așadar Guvernul anunță salariul minim brut din agricultură la valoarea de 3000 de lei. Prima de 10% pentru fermierii ce livrează materie primă fabricilor românești înseamnă limitarea exportului de produse brute și încurajarea producției interne agroalimentare. Granturile pentru capitalizare reprezintă ajutorul oferit procesatorilor pentru investiții, operaționalizare și consolidarea producției. CERCUL SE ÎNCHIDE cu capitalizarea Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea, care va rezolva necesarul de colectare, depozitare și distribuție pentru producătorii și procesatorii români”, a declarat senatorul botoșănean Lucian Trufin.
Vremurile sunt complicate, iar contextul geopolitic ne obligă să găsim cele mai bune soluții la problemele cu care se confruntă Agricultură românească.
„Fiecare leu sau euro din fonduri bugetare sau de la Uniunea Europeană trebuie investit cu cap și responsabilitate. Actualul ministru social democrat al Agriculturii Adrian Chesnoiu, a arătat că are viziune, iar aceste măsuri pe care le promovează acum, continuă seria măsurilor concrete de susținere a fermierilor și procesatorilor din țară. Nu vor fi suficiente doar acestea, dar trebuie să ne ținem de ele și să CONSTRUIM. Vremea în care tot se schimba strategia odată cu ministrul a trecut. Nu ne mai permitem luxul doar de a gândi strategii. Trebuie să avem proiecte clare, integratoare la nivel de ramură și domeniu, cu sume și beneficiari. Or, tocmai asta face acum Guvernul” a afirmat senatorul Lucian Trufin.
Comunicat de presă