17 C
Botoșani
sâmbătă, 5 octombrie 2024

COMUNICAT. Doina Federovici, vicepreședinte PSD: „Mulțumesc tuturor colegilor pentru susținere. Îi voi reprezenta cu demnitate și cinste în conducerea națională a PSD” 

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina-Elena Federovici, a anunțat astăzi că, în urma organizării Congresului Extraordinar al PSD din 10 martie, s-a demonstrat încă o dată că PSD este cel mai serios partid din România, care urmărește interesele cetățeanului pe baza unui proiect de țară concret și care  promovează cu adevărat egalitatea de șanse în politică.

Congresul extraordinar de ieri a demonstrat forța, maturitatea politică, unitatea, spiritul profund democratic și european al celui mai important partid politic din România, Partidul Social DemocratPartenerul strategic al PSD a fost, este și va fi întotdeauna cetățeanul, indiferent de categoria socială, profesia sau poziția pe care o ocupă în societatea românească. Acest lucru s-a văzut în momentele în care PSD a avut curajul să-și analizeze critic propriile guvernări, să prezinte transparent aceste analize și să ia măsurile necesare pentru a corecta ceea ce nu mergea bine, astfel încât să îndeplinească promisiunile făcute în fața românilor din fiecare zonă a țării. Iar, acum la Congres prin asumarea unui plan structurat pe domenii de activitate, a demonstrat că politica trebuie făcută pentru oameni și alături de ei, nu separat într-un grup restrâns cum se întâmplă la alte partide”, a declarat Doina Federovici vicepreședinte PSD pentru regiunea de Nord-Est.

PSD este singurul partid din România care a promovat în mod real egalitatea de șanse în politică la toate nivelurile, începând de la conducerea partidului, unde au fost alese 8 femei pentru funcția de vicepreședinte cu ocazia Congresului, în administrația publică locală și până la Guvern, Parlament și Uniunea Europeană. Este vorba de doamna Viorica Dăncilă, prima femeie premier din România, doamna Corina Crețu, primul comisar european femeie care vine din România, cele mai multe femei reprezentate într-un guvern politic, respectiv 8 miniștri în afara prim-ministrului.

Țin să mulțumesc președintelui PSD, domnul Liviu Dragnea, pentru încrederea acordată încă o dată și pentru oportunitatea pe care mi-a oferit-o de a face parte din echipa pe care o conduce. Le mulțumesc colegilor pentru susținere. Îi voi reprezenta cu demnitate și cinste în conducerea națională a PSD și voi fi oricând la dispoziția lor. Am încredere că alături de președintele partidului Liviu Dragnea și președintele executiv Viorica Dăncilă ne vom îndeplini misiunea politică față de românii care ne-au acordat votul lor de încredere în decembrie 2016. Avem obligația să nu îi dezamăgim și să ne facem treaba. Oamenii așteaptă pe bună dreptate rezultate, nu explicații sau scuze și vom pune în aplicare până în 2020 toate măsurile de creștere a veniturilor, investițiile propuse și fiecare proiect prezentat la nivel local și național”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

Încă din momentul depunerii candidaturii pentru funcția de vicepreședinte a PSD pentru zona de Nord-Est, senatorul Doina Federovici a anunțat că este adeptă a consensului politic pentru susținerea și promovarea interesului local al fiecărui județ și că nu va susține partizanate politice în dauna cetățenilor din nicio zonă a țării.

Fac un apel la toate partidele politice dn România și la liderii acestora. Trebuie să dăm dovadă de maturitate și unitate atunci când sunt de îndeplinit proiecte importante pentru locuitorii județului Botoșani și a oricărui alt județ din România. Atunci când discutăm de prioritățile cetățenului trebuie să lăsăm la o parte orgolile politice și lupta de partid și să tragem toți în aceeași direcție pentru a dezvolta fiecare comunitate locală. Nu e constructiv să ne certăm și să ne punem piedici unii altora, din contră, cred că avem nevoie de înțelegere și solidaritate pentru a putea să facem lucruri concrete pentru botoșăneni și pentru români în general. Nu putem face nimic fără suportul cetățenilor care ne-au acordat încrederea lor”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA