3.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

COMUNICAT DE PRESĂ. Primari cu apucături de mafiot

Apropierea alegerilor de pe 9 iunie și intrarea în campania electorală scoate ce-i mai rău din anumiți primari și acoliți ai acestora. Membrii Alianței Dreapta Unită se confruntă cu situații care par desprinse din filmele cu mafioți, situații care a arată adevărata față a acestor edili, arată cât sunt de deranjați de competiția democratică, dar, mai ales, arată disperarea acestora de a rămâne la putere.

În Flămânzi, spre exemplu, primarul liberal Dan Oloeriu conduce un adevărat război cu Alianța Dreapta Unită. Părinții unor tineri  ce doreau să candideze pe funcția de consilier local din partea alianței au fost amenințați și intimidați, astfel încât tinerii să renunțe la orice plan. În comuna Mihai Eminescu, un alt primar de carieră a reușit să-și sperie competitorii. Trecut recent la PSD, Verginel Gireadă s-a asigurat, tot prin amenințări transmise direct sau prin intermediari, că din comuna lui nu are niciun cetățean curajul să candideze împotriva lui din partea Alianței Dreapta Unită. ”Vă spun sincer că inițial am vrut să candidez, dar după ce mi s-a transmis una alta, m-am speriat. Nu risc liniștea personală, îmi pare rău, poate altcineva are mai mult curaj.”, ne-a explicat un cetățean din comuna pe care primarul o consideră propria moșie.

Apucăturile de mafioți ale celor care ar trebui să păzească legea șu democrația în comunitățile lor s-au îndreptat și asupra materialelor de precampanie. Corturile și bannerele Alianței Dreapta Unită au fost vandalizate exact în localitățile în care primarii se laudă mai tare că sunt iubiți de oameni. La Flămânzi bannerul a fost tăiat cu un instrument ascuțit exact pe fețele candidaților din Dreapta Unită la Primărie și Consiliul Județean, iar la Dorohoi, unde primar este social democratul Dorin Alexandrescu, cortul alianței a fost vopsit cu o vopsea specială care a pus mustăți membrilor Alianța Dreapta Unită ce apar imprimați pe fețele cortului. Nu după multe zile de la incident, politruci deranjați de candidatura ADU l-au distrus de tot, tăindu-l cu un cuțit pe toate părțile. Specialiștii de la Poliție  fac deja cercetări pentru aflarea și sancționarea făptașilor.

Însă, micile șicane nici nu mai contează când ai de-a face cu astfel de apucături de golani. Spre exemplu, ce mai contează că în fața cortului de campanie de la Flămânzi a fost parcat intenționat, zi de zi, un  microbuz școlar, astfel încât să-i obtureze imaginea și să nu fie văzut din drumul național ce trece pe lângă primărie?

”Aceste comportamente nu arată decât că le este frică de Alianța Dreapta Unită. Le este frică de opoziție și asta spune multe despre corectitudinea cu care își fac treaba de primari. Au majoritățile lor în consiliile locale,  se cred dumnezei. Confundă orașele și comunele botoșănene cu propriile moșii. PSD și PNL atât la nivel local, cât și la nivel național pe 9 iunie va primi nota de plată.”, a declarat Eusebiu – Ilie Iftode, candidatul ADU la primăria Flămânzi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA