Sloganul cu care USR s-a lansat în politică ar trebui să fie adaptat la situația actuală a Guvernului din care fac parte și la măsurile pe care oamenii lor le propun. Fără incompetenți în funcții publice ar trebui să fie criteriul de evaluare pentru ocuparea unei funcții în Guvernul României. Doar că incompetența este la rang de cinste, mai ales când vine vorba de useriștii domnilor Barna și Cioloș.
L-am avut la Ministerul Sănătății pe magicianul Vlad Voiculescu. Vrăjile sale din campania de imagine pe care a derulat-o pe întreg mandatul de ministru nu au ținut la nesfârșit, iar oamenii au văzut incompetența care se ascundea în spatele imaginii de blajin a ministrului Voiculescu. În cele din urmă, după haosul din Sănătate, PNL a înțeles că e cazul să scape de un ministru profund incompetent.
Doar că dreptatea nu a fost dusă până la capăt de către premierul Cîțu. L-a păstrat în echipa sa, probabil presat de USR – PLUS cu amenințarea ieșirii de la guvernare, pe Cristian Ghinea – ministrul ZERO de la fonduri europene din mandatul de premier al lui Dacian Cioloș. Din moment ce a dat un mare rateu în primul mandat, nu ai cum să îl susții pentru încă unul. Cel puțin așa ar fi logic, dar când vine vorba de USR – PLUS nimic nu mai e logic.
Domnul Ghinea de la USR a dat chix, din nou, ca ministru. A dat de gard Planul Național de Redresare și Reziliență. A dat de gard toate speranțele pe care autoritățile locale și le-au pus în banii care ar trebui să vină prin acest mecanism.
După ce a făcut praf PNRR, domnul Ghinea a ieșit public să ne anunțe și intențiile USR – PLUS în ceea ce privește vârsta de pensionare. Practic, domnul Ghinea ne spune că obiectivul său este să muncim până murim, iar în loc de talonul de pensie ar trebui să ne așteptăm la certificatul de deces. Desigur, comparația este una dusă la extrem, însă cam asta ne așteaptă dacă planul pregătit de USR – PLUS va fi pus în aplicare. Când ești preocupat mai mult de interesele tale politice și de interesele grupurilor care te-au susținut să devii ministru, nu mai ții cont de realitatea în care românii trăiesc.
USR – PLUS dovedește încă o dată că guvernează doar după ureche. Marii profesioniști propuși în funcțiile ministeriale se detonează unul după altul și vedem că, în loc de profesioniști, USR – PLUS a promovat doar niște fripturiști.
Claudiu Năsui de la Economie și-a dat testul incompetenței atunci când a anulat Măsura 3. Cătălin Drulă de la Transporturi a dat și el dovada incompetenței sale când a venit vorba despre transportul feroviar sau cel naval. Despre Stelian Ion de la Justiție nu știe nimeni nimic, pentru că nu face nimic. Însă, deasupra tuturor este dl Ghinea, cel care a dovedit incompetența sa pentru a doua oară după primul mandat de ministru al fondurilor europene.
Consiliul Național al ALDE
Președinte Cristian Dima