Două focare de pestă porcină africană din judeţ au fost stinse. Anunţul a fost făcut azi în cadrul şedinţei Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB). Cele două focare au fost localizate în zona Rediu.
Decizia a survenit după ce au fost supuse analizelor 1.452 de animale, rezultatele fiind negative în ce priveşte virusul PPA.
Astfel, potrivit prefectului Dan Şlincu, preşedintele CLCB, la nivelul judeţului mai sunt şase focare de PPA active la porcul domestic şi opt filtre de dezinfecţie.
„După ce au fost stinse cele două focare de PPA de la Rediu, filtrul de dezinfecţie care era amenajat pe zona Rediu – ieşire spre Rădăuţi Prut va fi relocat pe zona Păltiniş – Horodiştea”, a precizat prefectul Dan Şlincu.
Întrucât recent a avut loc şi un incident privind mişcarea de animale, Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), a atras atenţia asupra faptului că oricine va fi depistat în astfel de situaţii va suporta rigorile legii.
Cu ajutorul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ), reprezentanţii DSVSA au identificat un transport de porcine fără crotalii. Atât transportatorul cât şi persoana considerată proprietar al animalelor, au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională atât de către poliţişti cât şi de DSVSA.