20.1 C
Botoșani
joi, 25 iulie 2024

Componente electronice de aproximativ 125.000 de lei ascunse în trenul Iaşi – Chişinău

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iaşi-feroviar a descoperit în podul unui vagon din trenul accelerat 1054, componente electronice specifice pentru tractoare, în valoare de aproximativ 125.000 de lei.

Ieri, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Iaşi Feroviar, pe sensul de ieşire din România, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, călătorind ca însoţitor al unui vagon din trenul accelerat 1054, care circula pe relaţia Iaşi – Chişinău, un bărbat, cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră echipa comună de control a descoperit ascunse şi nedeclarate, în podul vagonului nr 3, opt colete învelite în folie de culoare neagră, ce conțineau componente electronice specifice pentru tractoare marca JOHN DEERE și CLAAS, în valoare de 124.077 de lei.

În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA