Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare valabilă pentru mai multe județe din țară, în special în zona montană. Fenomene vizate: ploi și ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului. Interval de valabilitate: 11 decembrie, ora 14:00 – 12 decembrie, ora 20:00.
COD GALBEN
Fenomene vizate: ploi și ninsori însemnate cantitativ
Interval de valabilitate: 11 decembrie, ora 14:00 – 12 decembrie, ora 17:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în zonele deluroase din Oltenia și Muntenia va ploua însemnat cantitativ, iar în sudul Banatului și local în Moldova la început vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile, în special în zona de munte. Cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.
COD PORTOCALIU
Fenomene vizate: precipitații abundente: ploi și ninsori la altitudini de peste 1700 m
Interval de valabilitate: 11 decembrie, ora 17:00 – 12 decembrie, ora 17:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură vor fi precipitații abundente. Va ploua, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității. Cantitățile de apă vor depăși 50…60 l/mp și pe suprafețe mici 70 l/mp.