0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

CFR Cluj – FC Botoşani. C. Enache: “Din start plecăm cu şansa a doua”

fc botosani bus, enache, burca

CFR Cluj – FC Botoşani pare un duel dezechilibrat şi nici măcar antrenorul Costel Enache şi elevii săi nu îndrăznesc să viseze la o victorie. Botoşănenii fac deplasarea la Cluj cu gândul de a obţine un punct, rezultat pe care îl consideră a fi unul foarte bun.

CFR Cluj şi FC Botoşani se vor întâlni duminică seara, de la ora 20.30, în Gruia. În tur, cele două echipe au remizat pe Municipal dar între timp ardelenii şi-au mai întărit lotul şi au demonstrat că sunt capabili să se lupte cu FC SB la titlu.

Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, spune că echipa sa porneşte cu şansa a doua şi că e foarte greu să câştigi puncte pe terenul CFR-ului.

“Aşteptăm cu încredere returul, sperăm să avem aceeaşi motivaţie ca în începutul de campionat. Nu ne aşteaptă meciuri uşoare. Suntem deja luaţi cu luneta şi ştim că vom întâlni adversitate. Nu ne sperie absolut nimic, sunt foarte motivaţi şi cred că putem să ne îndeplinim obiectivul. Din start plecăm cu şansa a doua. Statutul adversarului îi dă ca şi favoriţi. CFR Cluj nu a pierdut pe teren propriu, se câştigă foarte greu puncte şi e o provocare pentru noi”, a spus Costel Enache care a mai precizat că nu se teme de arbitraj.

“Ar fi o surpriză să luăm toate cele trei puncte”

Nici jucătorii botoşăneni nu sunt foarte optimişti înaintea acestui meci. Ei nu se gândesc la victorie ci speră să obţină un punct în Gruia.

laurentiu bus“Cu siguranţă ne aşteaptă un meci foarte greu. CFR este liderul campionatului şi poate cea mai bună echipă din Liga I. Nu mă tem de arbitraj. Mă tem mai mult de ei, de forţa de grup. Ar fi o surpriză să luăm toate cele trei puncte. Noi sperăm să nu pierdem. Ne dorim să adunăm mai multe puncte decât am făcut în tur”, a spus Laurenţiu Buş.

“Întâlnim cea mai bună echipă din campionat. Nu mai are alte competiţii în afară de Cupa României şi campionat. Cu siguranţă îşi doresc să fie campioni. În tur au jucat alţi atacanţi, acum nu ştiu la ce să mă aştept. Vom vedea la faţa locului. Suntem conştienţi că putem face faţă iar dacă ascultăm ce ne spune domn profesor, vom reuşi să ne facem jocul şi să vedem cu ce putem să ne întoarcem. Mă bucur că am jucat toate minutele în tur, regret că am luat nişte cartonaşe galbene stupid. Îmi reproşez deoarece îmi doresc să fiu integralist până la sfârşitul campionatului”, a afirmat fundaşul Andrei Burcă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA