13.8 C
Botoșani
sâmbătă, 26 octombrie 2024

CFR Cluj – FC Botoșani 3-0. Antrenament cu public în Gruia

Fără Dan Petrescu pe bancă și fără câțiva titulari, CFR Cluj a dominat partida și a câștigat mai clar decât o arată scorul final.

Prima repriză a aparținut în totalitate clujenilor care au avut câteva ocazii mari de gol dar Luka Kukic a închis poarta formației botoșănene. Prima ocazie i-a aparținut lui Louis  Munteanu, în minutul 1, dar Kukic s-a opus deschiderii scorului. Gazdele rămân în atac, Kamara șutează puternic de la aproape 25 de metri dar Luka Kukic respinge  de sub bară. Fundașii botoșăneni sunt depășiți ușor în duelurile unu la unu de Louis Munteanu și Nkololo dar scorul rămâne 0-0. Ultima ocazie a primei reprize a apaținut tot clujenilor, Bolgado a trimis mingea cu capul peste poartă iar după 45 de minute, rezultatul era la fel ca în debutul partidei.

Tot clujenii sunt mai periculoși și în debutul părții secunde, în minutul 52, Kamara scapă din marcajul lui Matricardi, îi pasează lui Nkololo iar acesta marchează de lângă Țigănașu. Nkololo execută bine o lovitură liberă din marginea careului dar Luka Kukic are încă o intervenție foarte bună.  În minutul 70, scorul devinde 2-0, Damjan Djokovic învingându-l pe Kukic cu un șut puternic de la aproximativ 25 de metri.  FC Botoșani nu reușește să se apropie de poarta CFR-ului nici după schimbările făcute de Liviu Ciobotariu iar în minutul 86 scorul devine 3-0. Louis Munteanu i-a pasat lui Filip iar acesta a marcat din interiorul careului.

Pe final, clujenii au mai avut o șansă de a marca dar partida s-a încheiat cu scorul de 3-0.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA