13.2 C
Botoșani
vineri, 29 martie 2024

Cetăţean moldovean prins de poliţiştii de frontieră după ce a trecut înot Prutul şi pătruns ilegal pe teritoriul românesc

politia de frontiera transfugi

În urma unei acțiuni specifice desfășurate, polițiștii de frontieră botoșăneni au întocmit dosar penal pe numele unui cetățean moldovean, care intenționa să ajungă ilegal în România.

În data de 24 iulie, în jurul orelor 19.10, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, aflați în exercitarea unei misiuni specifice pe raza localității de frontieră Santa Mare, au observat un bărbat care a  trecut înot râul Prut dinspre Moldova în România.

Bărbatul a fost reținut de către polițiștii de frontieră, care au constatat că acesta nu are asupra sa nici un document de identitate. În urma verificărilor efectuate în cooperare cu autoritățile de frontieră din statul vecin s-a constatat că bărbatul este cetățeanul moldovean S.M., în vârstă de 49 de ani, care a trecut înot râul Prut, cu intenția de a ajunge în România.

Pe numele bărbatului, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “trecere ilegală”, iar conform reglementărilor legale în vigoare, acesta a fost predat autorităților de frontieră ale R. Moldova.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES


































ULTIMA ORA