17.3 C
Botoșani
marți, 27 septembrie 2022

Centru de dezmembrări auto amendat cu 50.000 lei

Comisarii Gărzii de Mediu au amendat o societate comercială care se ocupă cu dezmembrarea autovehiculelor. Sancțiunea a fost de 50.000 lei pentru nerespectarea măsurilor impuse la un control anterior.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, persoanelor fizice și juridice au obligația de a realiza în totalitate și la termen măsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare, planul de gestionare a disconfortului olfactiv și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului.

“Comisarii de mediu au sancționat cu amendă în valoare de 50.000 de lei un operator economic care NU a realizat măsurile impuse prin nota de constatare, la un control anterior.

Totodată, comisarii de mediu au impus măsura: “Se interzice desfășurarea activității de colectare și tratare VSU”, întrucât amplasamentul nu deține autorizație de mediu pentru activitatea desfășurată și nu îndeplinește condițiile de autorizare. Toate deșeurile de pe amplasament, inclusiv vehiculele scoase din uz vor fi predate către operatori economici autorizați”, au anunțat reprezentanții Gărzii de Mediu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here


































ULTIMA ORA