Primăria oraşului Flămânzi a accesat în urmă cu câţiva ani un proiect, finanţat de Uniunea Europeană. Printre obiectivele proiectului, s-a numărat şi un centru de afaceri în valoare de 2,4 milioane de lei din care 1,5 milioane lei a fost finanţare nerambursabilă iar diferenţa a fost asigurată din bugetul local.
Acest centru de afaceri care are o sală de conferinţă de 40 de locuri şi 12 birouri, a fost finalizat în acest an. Autorităţile locale sperau ca odată cu finalizarea investiţiei să aibă un val de solicitări pentru închirierea spaţiilor numai că agenţii economici nu s-au arătat interesaţi. Doar doi agenţi economici şi-au manifestat până acum interesul pentru spaţiile centrului de afaceri.
Dan Oloeriu, primarul oraşului Flămânzi, spune că i-a informat pe agenţii economici că au posibilitatea să-şi închirieze spaţii pe birouri dar majoritatea nu sunt interesaţi. Aceştia sunt mai interesaţi de o hală de producţie în care să-şi poată desfăşura activitatea.
„Am finalizat centrul de afaceri dar din păcate nu avem firme care să-şi desfăşoare activitatea acolo. Până acum avem doar două ceceri pentru spaţii. Cred că era mai oportun să fi făcut o hală mare în care funcţioneze mai multe ateliere de producţie. Fiecare are o cameră acasă încare îşi amenajează un birou. Oamenii au mai mare nevoie de o hală în care să producă”, a precizat Dan Oloeriu, primarul oraşului Flămânzi.