6.1 C
Botoșani
luni, 17 martie 2025

Ce trebuie să facă românii cu credite în franci elvețieni

bani foto tecuceni

Decizia neașteptată de ieri a Băncii Centrale a Elveției a lovit direct în 150.000 de români cu credite în franci elvețieni, care s-au trezit cu rate mult mai mari peste noapte. Francul a sărit într-o singură zi de la cursul de 3,74 lei la 4,32 lei.

Avocații îi sfătuiesc pe românii cu credite în franci elvețieni să ia atitudine din punct de vedere legal și din punct de vedere social.

„Trebuie să formuleze acțiuni în instanță, toți, și să ceară înghețarea efectelor contractului până când trebuie această perioadă de volatilitate”, spune avocatul Gheorghe Piperea, potrivit Digi24.ro.

„Din punct de vedere social, cred că oamenii ar trebui să se mobilizeze, nu prin ieșirea în stradă, ci să formuleze fie în mediul online, fie prin intermediul parlamentarilor pe care i-au votat uninominal, fie prin scrisori deschise, cereri către Guvern să emită de urgență o ordonanță pentru a pune în aplicare o dispoziție pe care o conține o directivă europeană, e vorba 2014/17/EC. Această directivă spune expressis verbis că atunci când există o valută care este supusă deprecierii, este volatilă, iar această depreciere depășește 20% față de nivelul inițial al cursului, trebuie ca statele membre ale UE să intervină pe cale legislativă și să stabilească plafonări”, a subliniat avocatul.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES










ULTIMA ORA