ANAF a publicat un ordin al președintelui care prezintă setul de drepturi și de obligații ale persoanelor verificate de inspectorii ANAF.
În Monitorul Oficial a fost publicată luni ”Carta drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării situației fiscale personale”, un ordin al președintelui ANAF emis pe 7 aprilie 2016 care prezintă setul de drepturi și de obligații ale persoanelor verificate de inspectorii ANAF.
În preambului acestui ordin, președintele ANAF explică bazele legale și scopul procedurii de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit.
Autoritățile fiscale au dreptul să verifice situația patrimonială a persoanei fizice, fluxurile de trezorerie și alte elemente relevante, pentru a stabilii dacă aceasta și-a îndeplinit obligația plății corecte a impozitelor, scrie CursdeGuvernare.ro.
Potrivit acestui ordin, durata efectuării verificărilor nu poate fi mai mare de 6 luni, respectiv 12 luni dacă sunt necesare informații din străinătate.
Potrivit deciziei președintelui ANAF, drepturile persoanei verificate sunt:
Dreptul de a fi înștiințat de verificare, care este respectat prin comunicarea unui aviz de verificare, care trebuie făcută cu cel puțin 15 zile înainte de începerea efectivă a controlului. Avizul trebuie să cuprindă: temeiul juridic al acțiunii, data de începere a acțiunii, perioada ce urmează să fie supusă verificării, posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a acțiunii, locul de desfășurare a acțiunii precum și eventuala solicitare de informații și înscrisuri relevante. Prezentarea documntelor solicitate prin comunicare se poate face în termen de 60 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii dacă se depășește perioada de 60 de zile.
Dreptul de a solicita amânarea datei de începere a verificărilor. Amânarea se poate acorda o singură dată, la solicitarea scrisă justificată. În această situație se va comunica data la care a fost reprogramată acțiunea. Ordinul nu reglementează o perioadă de timp, minimă sau maximă, cu care se poate amâna verificarea.
Dreptul la asistență de specialitate sau juridică.
Dreptul de a solicita schimbarea locului de desfășurare al verificării. Potrivit ordinului, controlul se poate desfășura și: la domiciliul persoanei fizice verificate, la domiciliul/sediul persoanei care acordă asistență de specialitate sau juridică. Solicitarea se depune înaintea datei de începere a verificării.
Dreptul de prelungire al termenului până la care se pot depune informațiile sau înscrisurile relevante solicitate prin comunicare. Prelungirea acestui termen se acordă o singură dată, pentru motive justificate, pentru o perioadă de 30 de zile.
Dreptul de a colabora la stabilirea stării de fapt fiscale și de a numi persoane pentru furnizarea de informații. Persoana care poate oferi informații trebuie desemnată la începutul verificării.
Dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal. În categoria informațiilor protejate intră: datele de identitate, natura/cuantumul obligațiilor fiscale, natura/sursa/cuantumul veniturilor, natura/sursa/valoarea bunurilor, plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net, informații obținute din declarații.
Dreptul de a cunoaște rezultatele verificării. Acest drept trebuie respectat inclusiv pe parcursul derulării inspecției. La finalul verificărilor, organul fiscal prezintă constatările și consecințele lor, existând posibilitatea ca cel controlat să emită un punct de vedere, în termen de cel mult 5 zile de la emiterea acestor constatări.
Dreptul de a contesta actul administrativ fiscal emis la finalul verificării. Contestația se depune în scris, în termen de cel mult 45 de zile de la data comunicării și trebuie să cuprindă: datele de identificare, obiectul contestației, motivele de fapt și de drept, dovezile pe care se întemeiază contestația, semnătura.
Tot la capitolul drepturi este trecut, la punctul 9 al ordinului : ”Verificarea situației fiscale personale se efectuează o singură dată pentru impozitul pe venit și pentru fiecare perioadă impozabilă conform art.138 Cod procedură fiscală. Potrivit art.144 din Codul de procedură fiscală, prin excepție de la art.138, alin.18, conducătorul organului fiscal competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la încheierea verificării fiscale și până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării verificărilor”.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET