Cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii cu vârste cuprinse între o lună și 16 ani, au fost identificate în 11 țări, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății, citată de CNN. Dintre cazurile depistate, cel puțin un copil a murit și alți 17 au avut nevoie de transplant hepatic, potrivit OMS.
„Nu este încă clar dacă a existat o creștere a cazurilor de hepatită sau o creștere a gradului de conștientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul așteptat, dar nu sunt detectate. Deși un adenovirus este o ipoteză, sunt în desfășurare investigații pentru a determina cauza”, a spus OMS într-un comunicat.
Sindromul clinic „printre cazurile identificate este hepatita acută (inflamația ficatului) cu enzime hepatice semnificativ crescute”, se arată în comunicat. Mulți pacienți au raportat simptome gastrointestinale, cum ar fi dureri abdominale, diaree și vărsături „precedate de prezentare cu hepatită acută severă”, precum și niveluri crescute de enzime hepatice. Majoritatea cazurilor nu raportat febră, iar virusurile obișnuite care provoacă hepatită virală acută – cum ar fi virusurile hepatitei A, B, C, D și E – nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri, potrivit OMS.
Citește mai mult pe DIGI24