13.7 C
Botoșani
marți, 8 octombrie 2024

Cătălin Silegeanu: Stopați bătaia de joc la adresa elevilor!

Faptul că bursele școlare care au fost mărite înaintea alegerilor parlamentare, vor fi diminuate ajungând acum aproape de valoarea initială, ne demonstrează că totul a avut un singur scop, acela de a câștiga alegerile prin orice cale posibilă.

Rușinos pentru actualul edil-șef al municipiului Botoșani dacă consideră că, pentru a câștiga niște voturi pentru partid, te poți juca cu mărirea versus micșorarea burselor pentru elevi. Gândindu-mă mai ales la acei copii care trăiesc în condiții precare și orice bănuț contează pentru ei și familiiile lor.

Deși, am înțeles că luni va fi pe ordinea de zi a Consiliului Local un Proiect de Hotărâre privind această micșorare a burselor școlare, solicit primarului Cosmin Andrei, cel care a inițiat acest proiect, să revină la sentimente mai bune și să lase în pace banii alocați pentru elevi și să facă economie în altă parte.

Până la urmă un primar bun trebuie să vină cu idei și cu soluții pentru orice situație. De aceea, îl provoc să găsească fonduri pentru susținerea burselor mărite în luna noiembrie a acestui an. Dacă s-a votat atunci această majorare, bănuiesc ca știa dacă vor exista fonduri sau a votat considerând că e “pomană electorala?”.
Primarul trebuie sa aibă viziune și deciziile care le ia să fie pe termen lung . Nu poți la o ședință să aprobi un proiect apoi la următoarea ședință, care este chiar “după alegeri”, să-l retragi din lipsa fondurilor.

Edil-șef al municipiului Botoșani trebuie să înțeleagă că nu se poate juca cu proiectele de hotărâre, cu legile, cu bugete și cu traiul oamenilor.
Ați promis un trai mai bun? Să vă vedem. Ați promis “marea cu sarea”? Să vă vedem. Aveți șansa să demonstrați că sunteți pentru binele cetățenilor și în slujba cetățeanului.
Vă cer public să găsiți fonduri și să respectați decizia Consiliului Local al Municipiului Botoșani din 26 noiembrie 2020, prin care s-au mărit bursele școlare. Educația este foarte importantă iar copiii trebuie să fie motivați pentru a continua să performeze. Mai ales că educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea. Așa cum am mentionat și în campanie : In final nu uitați că: „Un copil educat, înseamnă un om câștigat!”

Comunicat de presă

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA