-4.4 C
Botoșani
duminică, 5 februarie 2023

Cătălin Silegeanu: “Se lăfăiesc ani la rând pe cheltuiala comunității și insinuează apoi pomeni din bani publici, în scopul mârșav de a câștiga voturile amăgiților”

Începe cursa cadourilor, iar primarii nu ratează ocazia de a-și face reclamă pe banii cetățenilor. Perfidia atinge cote maxime când aleșii își asumă pe persoană fizică merite necuvenite, simulând generozitate și grijă față de comunitate.

Un comunicat emis recent de Teatrul „Vasilache” din municipiul Botoșani, condus de consilierul PSD Marius Rogojinschi, anunță susținerea a două spectacole cu intrare gratuită pentru copii, despre care precizează că sunt „cadou de Moș Nicolae din partea domnului primar Cosmin Andrei”. De câtă perversitate e nevoie pentru a vinde publicului o astfel de minciună? Instituția de cultură există și funcționează exclusiv datorită contribuabililor, care merită din bun simț evenimente libere în preajma sărbătorilor. Spectacolele ar fi fost „un cadou” din partea primarului doar dacă domnia sa ar fi plătit din propriul buzunar contravaloarea tuturor locurilor disponibile. Ar fi fost „un cadou” dacă ar fi contribuit personal la finanțarea instituției. Iar acesta este doar un exemplu.

Probabil că tot la categoria „cadourilor” se va încadra și prima piesă jucată la Teatrul „Eminescu”, dacă lucrările se vor finaliza în decembrie 2023. Entuziasmul de a-și asuma meritele pentru un proiect care a bătut recordul așteptării se poate observa din toate unghiurile în care s-a pozat edilul printre betoane.

Astfel de oameni se lăfăiesc ani la rând pe cheltuiala comunității și insinuează apoi pomeni din bani publici, în scopul mârșav de a câștiga voturile amăgiților. Dezgustător!

În curând, se vor umple toate rețelele de „cadouri” înmânate cu trâmbițe de primari plătiți regește din taxele și impozitele unor oameni care abia mai au ce pune pe masă. Prezența aleșilor în mijlocul oamenilor este normală în momente importante, dar discursul și conduita lor în preajma sărbătorilor sunt o adevărată anomalie. Toți își asumă în nume propriu cheltuieli suportate din bugetul public și așteaptă lauri, pângărind astfel virtutea dăruirii. Aleșii confiscă și capitalizează electoral întreaga semnificație a sărbătorilor.

Comunicat de presă

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA