Politicienii se cațără pe valorile naționale pentru a câștiga votanți și devin penibili când abuzează de slăbiciunea oamenilor față de factorul identitar. O bună parte dintre cei care au clamat dintotdeauna patria la televizor și pe Facebook, au fost protagoniști sau complici într-un amplu proces de distrugere a moștenirii prețioase cu care românii au întâmpinat democrația. Discursul lor emoționează, însă adevărul este că se folosesc de trecut pentru a influența viitorul în scopuri personale.
Unul dintre principiile de funcționare a minții umane este generarea unei alterități față de care să încerce ulterior să își dovedească superioritatea. Mijloacele sunt extrem de variate, în concordanță cu structurile imaginarului, însă două rămân reprezentative din perspectiva eficienței. Pe de o parte, se încearcă demonizarea celuilalt. Partidele se descriu rareori ca fiind cele mai bune dintre alternative, dar frecvent descriu concurenții drept opțiuni slabe, imature, incompetente sau purtătoare de rele intenții, încercând să le contureze o imagine malefică. Pe de altă parte, oamenii politici încearcă să își sporească valoarea în ochii publicului prin asocierea cu diferite elemente culturale, personalități sau origini, vorbind despre gloria strămoșilor, glie, resurse naturale, relief, credință, etnogeneză, tradiții, oameni de seamă ai neamului. Propovăduirea valorilor produce efecte asupra percepțiilor publicului, adesea păcălit de pseudo-principii și virtuți subînțelese declarativ, pe modelul „vorba dulce mult aduce”.
Realitatea este că cei care câștigă simpatie prin discurs nu au avut nici cea mai măruntă contribuție la meritele pe care le elogiază constant. De exemplu, toți politicienii se îngrămădesc să felicite un campion, însă niciunul nu a întreprins un ajutor concret pentru oamenii care încearcă să facă performanță într-un mediu lipsit de investiții. Au politizat sistemul de învățământ și au adus educația în moarte clinică, dar au postat pe toate rețelele fotografii ilustrând înmânarea vreunui premiu, zâmbind și relatând actul de parcă ar fi suportat stimulentul din propriul buzunar. Ca paranteză, un premiu nu corectează nimic, nu produce beneficii pe termen lung. Toți banii din lume nu pot compensa legile anapoda și corupția, care îngenunchează fiecare sector.
Politicienii așteaptă să fie aplaudați și așezați pe același nivel cu valorile pe care le contemplă. Pentru a grăbi această confuzie, folosesc adesea sintagme care permit negocieri interpretative. Vocea oratorului devine radical mai plăcută când enunțul „Simona este campioană europeană”, un adevăr pur, este diluat și transformat în „Noi, românii, suntem campioni europeni”. O idee mult mai ușor de acceptat, mult mai lesne de rostogolit, pentru că o mulțime de indivizi încearcă să își sporească propria stimă de sine pe spatele muncii altora. Mai departe se naște naționalismul, apoi xenofobia. Adică poporul român dă lecții celorlalte state, le arată ce înseamnă poezia, invenția, operația, spațiul carpato-danubiano-pontic, chiar dacă în România se moare de foame, speranța de viață se apropie de punctul nașterii, iar pădurile care înveleau munți de aur au fost rase cu comori cu tot.
Pentru a profita de nostalgia și cultura unui popor e nevoie de multă mârșăvie. Iubirea de patrie s-a transformat într-o laudă prostească, fără utilitate. Valorile sunt prețuite cu vorbe și batjocorite cu fapte, iar românii sunt prinși în capcana propriilor dorințe și frustrări. Politicienii cunosc punctele slabe și le capitalizează electoral, mizează pe naționalismul oamenilor, deși în realitate nu dau doi bani pe binele poporului. Discursul lor nu face decât să pângărească toate numele oamenilor care și-au construit singuri succesul.
Comunicat de presă
