-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Cătălin Silegeanu: La mulți ani tuturor celor care cred în puterea educației și contribuie la desăvârșirea umanității!

Aristotel spunea că “Un om educat se deosebește de un om needucat, așa cum un om viu se deosebește de un om mort.”, anticipând astfel adevărata valoare a educației. 

Dacă toți oamenii ar avea parte de educație, lumea ar evolua în deplină armonie, iar pedepsele nu ar mai avea sens. Viitorul comunității este determinat de calitatea învățământului și atenția acordată formării unor indivizi liberi în gândire, responsabili întâi față de sine, apoi față de cei din jur, capabili să propună politici publice coerente. Educația nu se rezumă la antrenarea abilităților intelectuale, ci implică deprinderea unui ansamblu complex de valori și principii.

Principala funcţie a învăţătorului-profesorului- în şcoala modernă nu este de „ a preda”, de a transmite cunoştinţe, ci de a îndruma şi organiza activitatea de cercetare a elevilor. Profesorul colaborează cu elevii, îi stimulează, creează condiţii optime de muncă si de cercetare, îi ajută să-şi formeze personalitatea.

Secretul bucuriei educaţiei este dat de darul de a convinge, de a se adresa inimii nu numai minţii. Dascălul care se apropie de copii cu iubire şi cu simţul dreptăţii, care îi ascultă cu bunăvoinţă, care glumeşte cu ei, care caută să ajute, care le insuflă sentimente morale, este cel cărui autoritate rezistă în timp.

De Ziua Mondială a Educației, celebrăm nu doar cadrele didactice, ci și fiecare inițiator al unui act pedagogic. Fără mentori, lumea este destinată pierzaniei. La mulți ani tuturor celor care cred în puterea educației și contribuie la desăvârșirea umanității! Eforturile să le fie cunună, iar lumina pe care o împărtășesc să le proiecteze existența în veșnicie!

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA