19.3 C
Botoșani
miercuri, 10 august 2022

Cătălin Silegeanu: “Disperarea împinge omul în groapa ridicolului, oricât de camuflată ar fi”

Maniera în care decidenții politici se folosesc de funcții ca de niște jucării aflate la discreție înfrânge logica, bunul simț și toate principiile administrative. Animozitățile sau simpatiile personale nu au ce căuta în managementul unor instituții întreținute din bani publici. Este revoltător că interesul partidului este satisfăcut prin sacrificarea binelui cetățenilor, ba chiar a imaginii propriului aparat, fără strop de pudoare și rațiune.

Acesta este rezumatul colaborării cu societatea Eltrans, pe care directorul Andrei Turcoman o gestionează în funcție de culoarea fumului scos din hornul Primăriei. Cu toate că a experimentat ipostaza de antreprenor, el nu este capabil să abordeze activitatea companiei ca pe o afacere, să creeze profit și capital, nici măcar să permită un aport financiar societății și bugetului local al orașului. Această disonanță cognitivă își are originile în mecanismul prin care a ocupat scaunul de conducere. Pe Turcoman nu l-au ajutat competențele, ci PSD. Dependența este de la sine înțeleasă.

Scurta relație de cooperare pe care am avut-o cu Eltrans poate fi considerată studiu de caz. Am solicitat un parteneriat publicitar, prin care logoul Hidroplasto SRL, care include numele meu, să îmbrace două autobuze aflate în circulație. O comisie a companiei a aprobat macheta și oferta financiară pe 3 mai. Corespondența s-a purtat prin e-mail, iar directorul a avut acces la aceasta. Am achitat costurile decorării celor două autovehicule, iar pe 12 mai, echipa unei firme de specialitate a aplicat autocolantul aferent pe unul dintre bunuri. Procedura a fost efectuată în curtea societății. Am publicat o serie de fotografii pe Facebook, iar după câteva ore am fost sunat de manager. Mesajul a fost că nu este posibil ca numele meu să apară pe bunurile Eltrans, chiar dacă face parte din logo. Ulterior, mi s-a propus un alt contract, cu o machetă având grafica modificată. Evident, am refuzat, pentru că sunt dezgustat de atitudine și mă macină o serie de probleme.

Managerul și angajații aceleiași companii au acționat invocând aceeași legislație, dar total contradictoriu. Directorul a anulat înțelegerea abia după punerea acesteia în practică. Deși valoarea locativei este de 300 de euro/lună/autobuz și mi-am arătat disponibilitatea de a plăti în avans pe termen lung, suma rezultată nu a prezentat interes din perspectiva contribuției la bugetul local al municipiului. Cu toate că nu reprezint niciun partid, iar numele meu face parte din logoul firmei de aproximativ doi ani, asocierea este privită strict din perspectivă politică și electorală, deși campania nu bate la ușă. Veniturile și cheltuielile Eltrans nu configurează o evoluție demnă de o societate aflată în subordinea Consiliului Local, iar contextul economic este dificil, însă managerul companiei nu pare interesat decât de păstrarea postului căpătat.

Lipsa unei logici decizionale demonstrează imaturitate, grave carențe profesionale și incompatibilitate cu administrația publică. Poate că aceasta este explicația pentru faptul că agenții economici din Botoșani nu manifestă interes privind colaborarea multilaterală cu instituțiile municipalității, de pe urma căreia locuitorii orașului ar avea de câștigat. Dar cel mai mare prejudiciu nu este reprezentat de bani, ci de mecanismul ticălos care pecete cârmuirea comunității. Etica și deontologia trebuie să existe în oricare activitate. Fără asumare, constanță, echilibru, un manager nu poate conduce organizația decât spre haos și declin.

Din experiența relatată, pe lângă deficiențele administrative, am descoperit noi forme ale inepției politice. Iar pentru cei care citesc cu nerv acest text, am un mesaj special: disperarea împinge omul în groapa ridicolului, oricât de camuflată ar fi.

Comunicat de presă

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here




























ULTIMA ORA