1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Cătălin Flutur: Suntem peste media națională dar în niciun caz nu suntem mulțumiți de rezultate

pnl-soptica-flutur-achitei

Cătălin Flutur, preşedintele Filialei Judeţene PNL Botoşani, se declară nemulţumit de rezultatele înregistrate la alegerile parlamentare din 11 decembrie şi consideră că electoratul PSD s-a dovedit încă o dată mai disciplinat decât cel liberal.

„Suntem într-o situație relativ constantă. Suntem peste media națională dar în niciun caz nu suntem mulțumiți de rezultate. Eu personal nu sunt mulțumit de rezultatele de la aceste alegeri și pot să îmi reproșez foarte multe, dar asta nu înseamnă că se mai poate întoarce ceva. Am văzut tot felul de analize față de ceea ce s-a întâmplat în vară. Nu întâmplător noi am mizat și am insistat foarte mult în campania noastră pe prezența la vot. Este dată de o disciplină electorală, iar PSD-ul a profitat din plin de această disciplină electorală a bazinului de votanți tradiționali. În seara votului, în urma exit-poll-urilor, două treimi dintre votanți au fost între 45 și 100 de ani, ceea ce nouă ne spunea că ceva nu este bine. PSD, față de alegerile din vară, nu a avut mult mai multe voturi, au fost aceiași, au fost disciplinați, vorbim de bazinul lor clar electoral”, a spus Cătălin Flutur.

„Au fost multe discuții legate de ce se va întâmpla în perioada următoare până la organizarea alegerilor în partid, stabilite de altfel prin statutul partidului de la fuziune, în 2014. Erau niște etape foarte clar stabilite prin dispoziții tranzitorii care spuneau că în anul 2017 vor fi alegeri la toate nivelurile, începând de jos și terminând cu o convenție națională care să stabilească conducerea unică a partidului. Foarte important pentru noi este ca acest lucru să îl facem în prima parte a anului 2017”, a completat liderul PNL Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA