8.2 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Câștigătorii concursului „Cel mai puternic pompier”

Pompierii botoșăneni și-au testat aptitudinile și forța fizică, în cadrul concursului „Cel mai puternic pompier”, etapa inspectorat.

Competiția, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a avut loc astăzi și a adunat la start zece salvatori din cadrul Detașamentelor de Pompieri Botoșani și Dorohoi.

Aceștia au avut de susţinut două probe individuale: cu aparat de respirat și fără aparat de respirat.

Concursul are ca obiective: creșterea capacităților motrice ale personalului, precum și a armonizării lucrului în echipă, prin parcurgerea unor circuite, individuale sau de echipă, care să dezvolte deprinderile necesare executării unor tehnici sau manevre specifice.

În urma parcurgerii unor trasee aplicative cu un grad ridicat de dificultate, s-au desemnat pompierii care ne vor reprezenta la etapa națională, ce va fi organizată în perioada 18 – 21.06.2019, în municipiul Alba Iulia, astfel:

Locul I la categoria până în 30 de ani – sg. maj. Robert Șerban din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani;

Locul I la categoria între 31 – 40 de ani – plt. adj. Paul Dohotaru – din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani;

Locul I la categoria peste 41 ani – plt. adj. Iulian Radu – din Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA