Casele electronice de marcat se vor conecta la servele ANAF în termen de trei luni începând cu data de 1 iulie şi până pe 30 septembrie 2020. Operatorii economici din categoria contribuabiliilor mijlocii şi mici vor finaliza procesul de conectare până la data de 31 ianuarie 2021, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Instituţia menţionează că furnizorii de AMEF-uri vor fi notificaţi că începând de miercuri au primit acces gratuit la un server pentru testarea firmware-ului. Accesul este facilitat înainte ca furnizorii şi producătorii să meargă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti pentru suplimentul de aviz.
Datele colectate din AMEF-uri vor fi folosite pentru analiză şi control de la distanţă, astfel încât să conducă la reducerea substanţială a numărului controalelor fizice inopinate şi la concentrarea verificărilor pe zonele de risc identificate.
„Am finalizat un proiect aflat pe agenda publică de peste 10 ani şi care a fost amânat de toate guvernele. Transformarea digitală a Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală rămâne principala măsură prin care cred că se va îmbunătăţi substanţial relaţia cu firmele şi populaţia. Vom continua proiectele în ritm accelerat în următoarele luni. Aceste schimbări nu vor aduce doar informaţii mai complete şi de calitate din economie, ci vor asigura o competiţie cât mai corectă între companii şi o implicare tot mai redusă a statului în activitatea firmelor”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
La serverele ANAF vor fi conectat până la 31 septembrie circa 50.000 de terminale instalate de marile companii, iar la finalul lunii ianuarie se vor colecta datele în timp real de la un total de circa 550.000 de case de marcat.
Citește mai mult pe RTV.NET