0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunsă asupra unui cetăţean moldovean, o carte de identitate românească falsă care urma să fie folosită în Germania.

În data de 05 martie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un microbuz ce se deplasa spre Germania, A.I., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 46 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia sa.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conațional, plătind suma de 250 de euro și că intenţiona să o folosească în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA