-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Caravana pompierului Sam ajunge în Botoșani, Dorohoi și Săveni

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura în zilele de 12,13 și 14 septembrie a.c. în municipiile Botoșani și Dorohoi și orașul Săveni, o activitate interactivă cu copiii, cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență.

Acțiunea, intitulată „Caravana pompierului Sam”, este organizată pentru a marca „Ziua Pompierilor din România”, care se sărbătorește în fiecare an, pe 13 septembrie.

Activitatea va consta în parcurgerea unui traseu aplicativ pentru copii, respectiv: startul – o ușă care simbolizează intrarea într-o locuință, un tunel (care să imite deplasarea într-o încăpere plină cu fum), urcarea pe un tobogan pentru salvarea de la înălțime a unei „victime” ( un ursuleț sau un cățeluș de pluș), transportul „victimei” în cortul de acordare a primului ajutor calificat, alergarea printre jaloane și stingerea unui incendiu imaginar (atingerea cu jetul de apă a unor baloane cu chipul unor personaje îndrăgite din desenele animate).

Pe traseu, copiii vor fi îmbrăcați în costume de protecție, confecționate pe grupe de vârstă, puse la dispoziție de ISU Botoșani.

Misiunile de salvare  vor fi „conduse” de mascota inspectoratului, pompierul Sam.

Activitatea este realizată cu sprijinul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Botoșani, Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani și Fundației pentru SMURD.

Programul „Caravanei pompierului Sam”:

  • 12 septembrie, între orele 10.00 – 14.00 – municipiul Dorohoi – Pietonalul Grigore Ghica;
  • 13 septembrie, între orele 10.00 – 14.00 – orașul Săveni, Pietonalul din fața Primăriei Săveni;
  • 14 septembrie, între orele 10.00 – 14.00 – municipiul Botoșani, Pietonalul Unirii, în fața Muzeului Județean Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA