Timp de două zile, Sala Polivalentă Elisabeta Lipă din municipiul Botoşani este gazda celei mai importante competiţii de Taekwondo WTF. Este vorba de Campionatul Naţional de Taekwondo WTF, competiţie destinată copiilor şi juniorilor. În plus, se organizează şi Botoşani Open, competiţie ajunsă la ediţia a III-a.
La startul celor două competiţii au fost peste 500 de concurenţi, legitimaţi la 28 de cluburi din ţară. La fel ca în anii trecuţi, toate hotelurile din municipiul Botoşani s-au umplut.
„Avem un număr foarte mare de participanţi, de la 28 de cluburi din ţară. Suntem foarte încântaţi şi mulţumiţi pentru eforturile făcute într-o perioadă de criză. Mulţumim autorităţilor care ne-au sprijinit pentru demararea acestui proiect. Sunt mai mulţi participanţi comparativ cu anul trecut, avem mai multe cluburi. Le place de modul cum organizăm competiţiile şi sunt încântaţi de ceea ce facem pentru acest sport. Devine o tradiţie şi încercăm să păstrăm această tradiţie. Încercăm să atragem un număr cât mai mare de sportivi, antrenori, delegaţi, pentru a avea un beneficiu comunitatea din Botoşani”, a spus Nicolae Paşniciuc, preşedintele CS Real Taekwondo Team Botoşani.