8.7 C
Botoșani
joi, 8 decembrie 2022

Campanie de prevenire a delicvenţei juvenile

 

News În cadrul Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, poliţiştii botoşăneni continuă activităţile de informare a elevilor din clasele gimnaziale în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale la nivelul Şcolii Gimnaziale „Grigore Antipa” Botoşani.

Întâlnirile poliţiştilor cu copiii se desfăşoară sub forma unor activităţi cu caracter interactiv, în cadrul cărora copiii primesc sfaturi cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.

Oportunitatea consumului de alcool la vârste fragede, a consumului de etnobotanice, cum ne alegem prietenii la această vârstă, presiunea anturajului, siguranţa pe Internet, în special pe reţelele de socializare,  au fost doar câteva din temele dezbătute de poliţiştii Compartimentului de analiză şi prevenire a criminalităţii cu elevii şcolii.

Activităţile au presupus implicarea elevilor în discuţii pe marginea unor cazuri prezentate, formularea unor concluzii referitoare la alegerile pe care trebuie să le facă adolescenţii, precum identificarea unor soluţii pentru ieşirea din unele situaţii cu care se confruntă această categorie de vârstă. Activităţile vor fi derulate şi la nivelul claselor gimnaziale din alte şcoli botoşănene în cursul anului şcolar.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here








































ULTIMA ORA