În această săptămână, poliţiştii botoşăneni desfăşoară Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.
La data de 6 iunie a.c. , poliţişti Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul Postului de Poliție Mihai Eminescu au desfăşurat activităţi preventive pe raza satelor Cătămărăști Deal și Cătămărăști Vale, prin care au transmis cetăţenilor recomandări legate de măsurile de protecţie a locuinţei şi a bunurilor aflate în gospodărie.
Poliţiştii le-au oferit cetăţenilor sfaturi utile, pe care aceştia să le aibă în vedere în situaţia în care sunt abordați de către “voiajori” – persoane care doresc să le vândă anumite lucruri sau să cumpere diverse bunuri de la ei. Cetățenii au fost informați că eventuala tranzacție poate constitui punctul de plecare a unei infracțiuni, “comercianții” putându-se transfoma în autorii unor furturi din locuințe sau tâlhării.
Polițiștii au discutat în special cu persoanele în vârstă, care locuiesc singure, în zone relativ izolate și care constituie grupul țintă al “voiajorilor”.
De asemenea, locuitorii comunei au fost atenționați și cu privire la posibilitatea victimizării prin metoda Accidentul, aceştia fiind sfătuiţi să apeleze de îndată organele de poliţie în cazul în care se confruntă cu o astfel de situaţie.
Poliţiştii au distribuit materiale informative realizate în cadrul Programului local de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.
Acţiuni similare au avut loc la nivelul întregului judeţ.
RECOMANDĂRI
- Pentru evitarea furturilor din locuinţe în această perioadă , poliţiştii vă recomandă:
- Nu permiteţi accesul în locuinţă celor care vin să vă prezinte diverse „promoţii”, în scop caritabil sau pentru sondaje de opinie!
- Dacă sună la uşă persoane ce pretind că reprezintă instituţii care oferă servicii publice (deratizare, instalaţii electrice, termice sau de gaz etc.), nu le lăsaţi să intre în casă decât după verificarea documentelor de identitate, respectiv a celor de serviciu şi dacă sunt însoţite de administratorul imobilului!
- Nu oferiţi informaţii necunoscuţilor despre bunurile pe care le deţineţi sau despre vecini, nici măcar celor care susţin că sunt reprezentanţii unor instituţii, dar nu pot face această dovadă!
- Evitaţi depozitarea la vedere, pe balcon, în faţa uşii de acces, a ambalajelor obiectelor de valoare pe care le-ai achiziţionat!
- Nu comunicaţi date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Discutaţi aceste aspecte doar cu cei în care aveţi încredere, care pot să vină zilnic să vă ridice corespondenţa şi să lase impresia de casă locuită!
- Nu postaţi pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţineţi în casă bunuri de valoare!
- Bijuteriile în cantităţi mari, banii, acţiunile sau alte valori trebuie păstrate în depozite bancare!
- Pentru efectuarea menajului sau a unor reparaţii apelaţi la firme autorizate!
- Achiziţionaţi sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de securitate.
- Alegeţi încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate uşor!
- Când părăsiţi locuinţa pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune!