-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Camera Deputaților a adoptat inițiativa deputatului PSD Mihaela Huncă pentru înființarea centrelor județene de excelență ca unități conexe Ministerului Educației

hunca mihaela

COMUNICAT. Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat că plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi cu 191 voturi pentru, 29 voturi împotrivă și 56 de abțineri inițiativa legislativă care prevede ca în fiecare județ să se înființeze câte un centru centru de excelență cu personalitate juridică, unitate conexă a Ministerului Educației Naționale.

Rolul acestor centre de excelență este acela de a selecta copii capabili de performanță și de a-i pregăti pentru a participa la concursuri, competiții naționale și internaționale.

Centrele de excelență județene având personalitate juridică vor putea accesa resurse financiare pentru realizarea de proiecte și programe europene. Obiectivul principal pentru care am elaborat acest proiect de lege este acela de a oferi tinerilor pregătire la nive înalt în spații de lucru moderne și cu echipamente de ultimă generație pentru a putea să facă performanță, atât pe plan național, cât și internațional. În acest fel, vor putea realiza şi asigura implementarea unor programe de parteneriat cu instituţii din ţară şi din străinătate, cu organizaţii neguvernamentale pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi resurselor necesare educării diferenţiate a copiilor şi tinerilor capabili de performanţe înalte”, a declarat Mihaela Huncă

În urma modificării legislative propuse, centrele județene de excelență vor fi înființate prin Legea educației naționale nr.1/2011 și vor deveni unități conexe ale ale Ministerului Educației Naționale alături de Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, palatele şi cluburile copiilor.

Înaintea votului final pe acest proiect de lege Mihaela Huncă a susținut în plenul Camerei Deputaților că „este în interesul fiecăruia dintre noi care reprezentăm o anumită regiune din România să generăm un cadru legal cât mai eficient în vederea creșterii și sprijinirii elevilor performanți, care mai departe să se transforme în plusvaloare. Cu cât ne preocupă mai mult educația copiilor noștri și atragem investiții mai mari în procesul educațional vom crea locuri de muncă cu înaltă calificare și vom dezvolta fiecare ramură a economiei, la nivel local și național. Consider că susținerea performanței în educație nu este un drum ușor, dar este un drum sigur. Realitatea ne demonstrează că nu banii, nu poziţia socială, ci educaţia face diferenţa.

Înainte de a depune proiectul de lege parlamentaul social-democrat a organizat mai multe dezbateri publice în județul Botoșani, unde a consultat atât profesorii și cadrele didactice care se ocupă de pregătirea tinerilor olimpici, cât și elevii care au înregistrat performanțe la concursurile școlare naționale și internaționale, dar și părinții acestora.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA