Sportivii legitimați la CS Botoșani riscă să rateze cele mai importante competiții din acest an. Conducerea Clubului Sportiv Botoșani a solicitat 1,2 milioane de lei pentru participarea la competiții și premieri dar a primit doar 400.000 de lei din partea Ministerului Sportului.
Andrei Amos, directorul adjunct al CS Botoșani, spune că este cea mai mică sumă primită în ultimii ani, în condițiile în care toate cheltuielile au crescut, de la transport și până la masă și cazare.
“În 2022, bugetul pentru activitatea sportivă a fost de aproximativ 500.000 lei. Anul acesta am primit cu 100.000 lei mai puțin. Toate cheltuielile au crescut. Găseam cazare plus masă la 90-100 de lei de sportiv iar acum este 140-150 lei. Este foarte complicat. Noi sperăm să acoperim calendarul competițional până la jumătatea anului și să obținem restul de bani la rectificare. Nu vom putea premia nicio medalie la competițiile naționale și internaționale. Noi am trimis un proiect de buget în valoare de 1,2 milioane lei pentru activitatea sportivă și premieri iar ministerul ne-a repartizat 400.000 de lei”, a spus Andrei Amos.
Cât privește achiziția de echipament sportiv sau dotarea sălilor, nici nu poate fi vorba în 2023.
“De doi ani de zile nu am mai reușit să asigurăm echipamentul sportivilor. În anii precedenți, Ministerul Sportului ne aloca o sumă de bani pentru achiziția de echipament sportiv. O pereche de ghete pentru haltere costă 800 de lei, un dres e 300 de lei. O pereche de ghete de lupte costă 300 de lei. La canotaj nu mai vorbesc pentru că le trebuie mai mult echipament. Din păcate, avem doi ani de când nu mai putem asigura nici măcar acest echipament sportiv. Încă mai au echipamentul vechi pe care îl mai cârpesc”, a adăugat Andrei Amos.
În 2022, sportivii legitimați la CS Botoșani au obținut 3 medalii la campionatele mondiale, 16 medalii la campionatele europene, 4 medalii la campionatele balcanice și 202 medalii la campionatele naționale, din care 89 de aur. În plus, au fost 54 de clasări pe podium la Cupa României.