2.2 C
Botoșani
joi, 28 noiembrie 2024

FC Botoşani – Pandurii: L. Grozavu: “Mă gândesc să introducem şi jucători mai proaspeţi”

leo grozavu

Leo Grozavu intenţionează să facă mai multe schimbări în primul 11. În afară de Unguruşan şi Burcă, ambii accidentaţi, ar mai putea fi lăsaţi pe bancă şi alţi jucători precum Mihai Roman sau Olimpiu Moruţan.

Cum FC Botoşani nu mai are şanse de a prinde play-off-ul, Leo Grozavu a început să se gândească la play-out şi să pregătească meciurile din partea a doua a sezonului.

“Mă gândesc să introducem şi jucători mai proaspeţi care au şi ei nevoie să joace, să rămână în priză, pentru că până la urmă totul se va decide în acel play-out. Asta nu însemană că nu ne interesează să câştigăm jocul cu Pandurii. În schimb trebuie ca toată lumea să aibă minute de joc pentru că atunci când se apelează la ei trebuie să răspundă prezent şi să dea cel mai bun randament. Oricum, indiferent cine va intra pe teren, voi alinia o echipă care să câştige jocul, nu voi face experimente doar de dragul de a le face. Avem doi jucători accidentaţi şi e clar că va trebui să facem schimbări. Revine Golofca, dar el nu a mai jucat de patru-cinci săptămâni, din Antalya şi vă daţi seama că e mai dificil să găsească ritmul de joc din prima. Vom vedea dacă el va juca din primul minut sau pe parcurs. La rândul său, Elek după trei zile de pauză s-a antrenat normal şi chiar bine”, a declarat Leo Grozavu.

Partida dintre FC Botoşani şi Pandurii se va juca mâine, de la ora 13.30, pe stadionul Municipal din Botoşani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA