14.5 C
Botoșani
joi, 20 martie 2025

VIDEO / Botoşăneanca Raluca Turcan nu mai vrea să fie şef la PNL. “Nu îmi doresc să candidez”

raluca turcan

Raluca Turcan, preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, nu îşi doreşte să rămână pe această funcţie şi nu va candida la alegerile din vară. Ea a anunţat că vrea să fie preşedintele organizaţiei PNL Sibiu.

Până în momentul de faţă, Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban şi-au anunţat intenţiile de a candida pentru cea mai importantă funcţie în Partidul Naţional Liberal.

“Am declarat şi o să mai declar. În momentul de faţă sunt preşedinte interimar şi sunt preşedintele Organizaţiei PNL Sibiu. Am fost aleasă preşedinte interimar pentru că organizaţia pe care am condus-o a crescut foarte mult în utimii ani şi pentru că am obţinut cel mai bun scor pe ţară la alegerile parlamentare. Nu am fost nici într-un grupuleţ şi nici în altul. Am fost aleasă în unanimitate de colegii mei, datorită performanţei pe care am reuşit să o aduc la Sibiu. Voi candida la preşedinţia organizaţiei PNL Sibiu şi nu îmi doresc să candidez la preşedinţia Partidului Naţional Liberal”, a declarat Raluca Turcan.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES










ULTIMA ORA