16.8 C
Botoșani
miercuri, 11 septembrie 2024

Botoşăneanul Dan Sociu refuză premiul „Cartea de Poezie a anului 2013”, finanţat de ICR. „Ar fi ruşine să am o relaţie prietenească cu reprezentanţii noştri politici de acum”

 

News Scriitorul Dan Sociu, desemnat câştigător al premiului "Cartea de Poezie a anului 2013", pentru volumul "Vino cu mine ştiu exact unde mergem", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că va refuza distincţia, întrucât aceasta este finanţată de Institutul Cultural Român (ICR).

Premiul "Cartea de Poezie a anului 2013", în valoare de 3.000 lei, va fi oferit de Institutul Cultural Român (ICR), reprezentat de Nagy Zoltan Mihaly, vicepreşedintele ICR.

În contextul în care doar partea financiară este oferită de Institutul Cultural Român, juriul evenimentului fiind cel care a decis câştigătorul, poetul Dan Sociu a precizat că: "Nu e oferit de ei (ICR, n. r.), dar premiul îl iau din mâna vicepreşedintelui ICR, aşadar este cam aceeaşi chestiune".

"Ar fi ruşine să am o relaţie prietenească cu reprezentanţii noştri politici de acum", a mai spus aceasta.

De asemenea, acesta a declarat că nu i-a anunţat în mod oficial pe reprezentanţii galei în legătură cu refuzul său, precizând că, la rândul lui, nu a primit informaţii privind acordarea acestui premiu.

Totodată, Dan Mircea Cipariu, moderatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a anului 2013, a afirmat că nu a fost anunţat oficial de Dan Sociu că acesta nu acceptă premiul.

"Dacă avem o discuţie pe teme literare atunci pot să înţeleg că cineva acceptă sau nu acceptă un premiu literar, dacă avem o discuţie politică, nu mă interesează", a precizat acesta.

Citeşte mai mult pe Gândul.info

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

134 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





































ULTIMA ORA