1.7 C
Botoșani
joi, 5 decembrie 2024

Botoşăneancă spulberată pe trecerea de pietoni, în Italia. Şi-a salvat copilul de 2 ani în ultima clipă

News O botoşăneancă în vârstă de 35 de ani, care lucra în Italia, a fost victima unui grav accident rutier în Remmert , San Maurizio Canavese. Femeia a reuşit să-şi salveze fiul dar ea a fost spulberată de un Volkswagen Tiguan.

Potrivit presei italiene, vineri după amiază, Brînduşa Coitan a plecat la un supermarket împreună cu fiul ei în vârstă de aproximativ doi ani. În jurul orei 18.30, aceasta se întorcea spre casă. A traversat regulamentar strada, pe o trecere de pietoni, iar la un moment dat a văzut un autoturism Volkswagen Tiguan care venea cu mare viteză. În acel moment a împins căruciorul în care se afla copilul, către trotuar după care a fost lovită în plin de maşină. A fost târâtă câţiva metri pe stradă după care a rămas sub vehicul. În acea zonă erau mai multe persoane care au asista la accident şi care au intervenit pentru a scoate femeia de sub roţile maşinii.

Un echipaj de pompieri a intervenit şi a scos-o pe femeie de sub maşină după care a transportat-o la spitalul din Cirie. Femeia era conştientă dar cu foarte multe leziuni. Din fericire, copilul în vârstă de doi ani a scăpat fără nicio zgârietură. 

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

9 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA