Banca Națională a României (BNR) a majorat marți dobânda de politică monetară la 6,75%, respectiv cu 50 de puncte de bază, conform cu așteptările analiștilor. Aceasta este cea mai ridicată dobândă cheie din ultimii 12 ani. Este cea de-a opta majorare a dobânzii din acest an.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2022, a hotărât următoarele:
- majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75 la sută pe an, de la 6,25 la sută pe an, începând cu data de 9 noiembrie 2022;
- majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75 la sută pe an, de la 7,25 la sută pe an, și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75 la sută, de la 5,25 la sută pe an, începând cu data de 9 noiembrie 2022;
- păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară;
- menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Citește mai mult pe Economedia.ro