Liderul unui partid din județul Botoșani a declarat că ar exista o înțelegere între PNL și PSD înaintea alegerilor locale din 27 septembrie și că liberalii vor câștiga Primăria Botoșani iar social democrații vor ave președintele și majoritatea în Consiliul Județean.
„Foarte mulți au spus că deja s-au înțeles cele două partide mari, PSD și PNL. PNL să câștige la Primăria Municipiului Botoșani iar PSD la Consiliul Județean. Pe mine nu mă interesează înțelegerile de sub masă”, a declarat deputatul Mihaela Huncă, președintele Pro România, Filiala Botoșani.
În plus, parlamentarul de la Pro România a precizat că blat a fost și în momentul în care s-a decis alegerea primarilor dintr-un singur tur.
„Era foarte bine ca alegerile să fie în două tururi pentru o reprezentativitate corectă. Este într-un singur tur iar șansele cele mai mari le au primarii care sunt în funcții. Asta nu înseamnă că noi nu luptăm în continuare”, a adăugat Mihaela Huncă.