Gripa a făcut încă o victimă, duminică fiind înregistrat decesul unui bărbat în vârstă de 68 de ani, din judeţul Galaţi. Potrivit REALITATEA.NET, numărul total al deceselor a ajuns la 20.
Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, bărbatul în vârstă de 68 ani, din judeţul Galaţi, a fost confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3, avand condiții medicale preexistente.
Nu se ştie dacă bărbatul fusese sau nu vaccinat antigripal.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, vineri, că „suntem la un pas de epidemie”. Doar vineri au fost confirmate şapte decese provocate de gripă.
„Suntem în pragul unei epidemii. Săptămâna trecută numărul de cazuri confirmate a depășit numărul de cazuri estimate”, a spus ministrul Sănătății, într-o intervenție la Realitatea TV.
Sursa: REALITATEA.NET