0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Biciclist lovit de o mașină. Șoferul a părăsit locul accidentului

Ieri, un bărbat de 43 de ani care se deplasa cu bicicleta pe drumul naţional DN 29 C, pe raza localităţii Mihăileni, ajuns la intersecţie cu un drum comunal, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul care circula regulamentar în faţa sa, împrejurare în care a fost acroşat la partea din spate de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani.

În urma producerii accidentului, biciclistul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto de 23 de ani a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat la scurt timp la domiciliul unui prieten, pe raza localităţii Cândeşti.

S-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, rezultatul fiind negativ. Totodată s-a efectuat şi testarea alcoolscopică a biciclistului, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţartea organelor de poliţie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA