0.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Bărbat căzut într-o fântâna, salvat de pompieri

fantana (5)

Un bărbat de 43 de ani, din satul Mateeni, comuna Dimăcheni, a fost salvat de pompieri, dintr-o fântână adâncă de cca. 15 metri. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunțat despre producerea evenimentului la ora 15.29.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu acesorii specifice, precum și un echipaj SMURD.

La sosirea gărzii de intervenție, bărbatul era conștient. Un pompier militar a coborât în fântână și a constat că victima era captivă pe fundul fântânii, îndoită de la jumătate.

După mai bine de jumătate de oră, bărbatul a fost scos din fântână. Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD care după ce i-a acordat primul ajutor, l-a transportat la Spitalul municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Înainte de a urca în ambulanța SMURD, bărbatul a făcut un gest deosebit de emoționant în semn de mulțumire pentru salvatori.

Misiunea a fost una extrem de dificilă având în vedere adâncimea fântânii, diametrul îngust de cca. 60 cm, poziția foarte incomodă în care a fost găsită victima, precum și greutatea acesteia.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA