Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi consideră că examenele de Bacalaureat şi de Evaluare Naţională nu pot fi organizate în condiţii de siguranţă deoarece riscul de infectare va fi foarte ridicat” şi propun echivalarea celor două examene cu media anilor de studii.
Bac 2020 şi Evaluare Naţională 2020 ar putea fi anulate. Cel puţin aşa sună propunerea unui sindicat din Educaţie. „Aşa cum se ştie, USLIP IAŞI a adresat un set de întrebări Prim Ministrului şi Preşedintelui României, domnii Ludovic Orban, respectiv Klaus Iohannis. Administraţia Prezidenţială a înaintat Memoriul către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de unde se aşteaptă un răspuns. USLIP IAŞI îşi menţine cu fermitate punctul de vedere că Examenele de Bacalaureat şi Evaluare Naţională nu pot fi organizate în condiţii de siguranţă deoarece riscul de infectare va fi foarte ridicat”, anunţă organizaţia sindicală.
Conform sindicaliştilor, există numeroase mesaje de îngrijorare profundă din partea părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice cu privire la acest aspect.
”În acest context dorim să o cităm pe doamna Ministru al Educaţiei, Monica Anisie care a declarat, din nou, pe 02.05.2020, la un post naţional de televiziune că „sănătatea elevilor şi a profesorilor este cea mai importantă!”. Această axiomă nu se potriveşte însă cu intenţia declarată în aceeaşi intervenţie televizată, de a organiza totuşi examenele în lunile iunie şi iulie”, spun reprezentanţii USLIP.
În opinia lor, mai este timp pentru a se decide o manieră sigură de a parcurge Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională.
Citește mai mult pe RTV.NET