1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

AVARIE LA REŢEAUA E.ON. Peste 300 de familii din Bucecea au stat şapte ore în frig

Andron Tampaul primar Bucecea

Jumătate din blocurile oraşului Bucecea au rămas astăzi timp de şapte ore fără energie electrică. În jurul orei 12.00 s-a produs o avarie la un post de transformare iar problema a fost rezolvată abia în jurul orei 19.00.

Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea, spune că au fost aproximativ 300 de apartamente care au rămas fără energie electrică şi implicit fără căldură. Majoritatea apartamentelor au ca sursă de căldură centrale pe gaz sau energie electrică.

“A fost o defecţiune la un post de transformare. Au remediat-o în jurul orei 19.00. Afectaţi au fost toţi cei care locuiesc la blocurile de pe partea dreaptă, în direcţia spre Vf. Cîmpului. În jur de vreo 300 de apartamente. Inclusiv eu am stat în frig şi în întuneric. Nu mai spun câte telefoane am primit de la cetăţeni şi câte am dat”, a declarat Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA