3.9 C
Botoșani
sâmbătă, 21 decembrie 2024

Au început lucrările de reparații la drumul modernizat cu peste 50 de milioane de euro. Ce spun reprezentanții constructorului FOTO &VIDEO

Un drum național recent modernizat a intrat în reparații la nici un an de la recepționarea lucrărilor de modernizare. Este vorba de DN29D, Botoșani – Ștefănești, care are deja probleme majore în două locuri.

Cu aproximativ 100 de metri înaintea viaductului I, șoseaua a cedat și a crăpat, problema cea mai mare fiind însă imediat după acest viaduct, acolo unde terasamentul s-a tasat și s-a format o groapă, asemănătoare cu cea care exista și înainte de modernizare.Lucrarea este în garanție, astfel că muncitorii firmei care s-a ocupat de modernizarea drumului au început să decoperteze zonele cu probleme, traficul desfășurându-se cu restricții.„Vom lucra mai întâi pe un sens, după care ne vom muta pe celălalt. Acum vor fi executate reparații pe suprafețe izolate și întinse pentru eliminarea pragurilor, denivelărilor, în profil longitudinal și transversal. La primăvară, după ce se va încheia monitorizarea la viaduct și va fi efectuată o expertiză, iar pe baza concluziilor se va trece la executarea unor lucrări în profunzime. Nu vrem să ne hazardăm în a spune că au fost vicii în proiectare, dar la o primă vedere se poate vedea că este vorba despre o serie de alunecări de teren care nu au existat în trecut. Aceste alunecări se pot observa cu ușurință pe varianta veche, unde au apărut o serie de rupturi în carosabil”, a spus inginerul Ovidiu Buruiană, reprezentantul societății Autotehnorom, care a mai precizat că evetualele soluțiile de stabilizare vor fi stabilite după efectuarea expertizei.

Tasarea de după viaductul I a apărut chiar după finalizarea investiției

Imediat după viaductul I există o diferență mare de nivel care a mai fost reparată și este resimțită din plin de participanții la trafic. De altfel, la începutul acestui an, un expert în drumuri a confirmat existența unei cedări a terasamentului în acel loc. ”Este vorba despre o tasare. Acolo toate problemele sunt de la alunecări de mare adâncime. Trebuia continuat încă puțin viaductul dar este un drum lateral (nr. acces la case) și îi închidea pe oameni. Este o problemă și cu pământurile din zona Moldovei, nu se poate da vina doar pe constructori și pe proiectanți. Așa este pământul din zona Moldovei este greu să le stabilizezi. „ spunea inginerul la acea vreme.

DRDP Iași: „Antreprenorul va remedia neconformitatea pe banii lui”

Situația era cunoscută la niveul DRDP Iași, iar problema apărută era sub monitorizare încă de la începutul acestui an. “A fost constatată o fisură la rampa de acces și s-a intervenit în variantă provizorie pentru colmatarea fisurii. Când vremea va permite constructorul va interveni pentru remediere. Lucrarea este în garanție, deci antreprenorul va remedia neconformitatea pe banii lui. Nu se impun restricții de trafic, dar monitorizăm situația, iar dacă apar evoluții îngrijorătoare vom lua decizii în consecință. Pentru noi este importantă în primul rând siguranța participanților la traficul rutier.” a spus Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași, în luna februarie a acestui an.

Proiect finalizat….modernizare incompletă

DN 29 D, Botoșani – Ștefănești are aproximativ 46 de kilometri, dar au fost modernizați 43,34 km de drum, rămânând într-o stare deplorabilă aproximativ 2,5 km la Dealu Mare, într-o zonă afectată de alunecări de teren. Acolo a fost un litigiu cu un constructor, conflictul fiind încheiat încă din 2020, iar de atunci se tot fac studii de fezabilitate.

Recepția DN 29D a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie 2023.

Recepția drumului a avut loc anul trecut în noimebrie, dar nu a fost organizată într-un cadrul oficial, tocmai pentru că în fapt, drumul este incomplet modernizat. În cadrul acestui proiect au fost efectuate mai multe lucrări, printre care poduri (6 nou construite), 72 podețe, 18 intersecții la nivel, lucrări de drum – terasamente – 370.000 m3, trotuare – 21.000 m, șanțuri și rigole scurgere – 62.000 m, drumuri laterale – 152 bucăți, parcări și spații tehnice – 8 bucăți, o trecere la nivel cu calea ferată – 1 bucată, parapet metalic protecție ridicată tip H1 – 24.000 m, parapet metalic protecție foarte ridicată H4b – 5.000 m, parapet metalic pietonal – 4.500 m, stâlpi cu panouri fotovoltaice – 67 buc. stâlpi iluminat viaducte – 100 buc. De asemenea, pentru zonele cu alunecări de teren, au fost construite trei viaducte, Viaductul I: 567 m, 21 deschideri, Viaductul II: 876 m, 36 deschideri ș9i Viaductul III: 270 m, 7 deschideri.

Lucrări începute în martie 2021. Investiție de peste 50 de milioane de euro

Valoarea totală a proiectului a fost de 260,898,452.06 lei cu TVA, însă 85% din sumă, adică 186,713,234.10 lei a fost asigurată de Uniunea Europeană, 15%, respectiv 32,949,394.25 lei a reprezentat contribuția proprie CNAIR. În schimb, diferența de 41,235,823.71 lei au fost cheltuieli neeligibile, care au fost suportate de statul român. Garanția acestor lucrări este de 84 de luni, iar antreprenor a fost Asocierea Autotehnorom SRL – SC Opr Asfalt SRL – Obras Publicas-y-Regadios SA – SC Evalcons Tech SRL.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA