6.6 C
Botoșani
sâmbătă, 26 octombrie 2024

Au fost afișate rezultatele la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat. La Botoșani, cea mai mare medie a fost 9.00

Ministerul Educației a afișat astăzi rezultatele la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat. La nivelul județului Botoșani, pentru promoția curentă, rata de promovare este de 35.91%, iar pentru promoțiile anterioare este de 27.15%. Cea mai mare mediea fost 9.00 și a fost obținută de un elev al Colegiului Economic „Octav Onicescu”.

Au promovat examenul 171 de candidați, dintr-un total de 513 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 130 de candidați provin din promoția curentă, iar 41 de candidați din promoțiile anterioare.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 26vaugust, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 30august 2024.

Vezi rezultatele AICI.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA