Începând din luna august a acestui an, secția ORL Pediatrie din cadrul Spitalului Județean Mavromati, a reluat intervențiile chirurgicale pentru amigdale și îndepărtatea polipilor. Până în acest moment, au avut loc patru intervenții și s-a creat inclusiv o listă de așteptare în care sunt înscriși 30 de copii.
Pe perioada pandemiei, acest tip de operații a fost sistat.
Spitalul a fost dotat recent cu un sistem de coblație, folosit și în clinicile private din țară, acesta având foarte multe avantaje.”Mă bucură foarte mult că am început intervențiile chirurgicale pe acea patologie cronică, pediatrică legată de vegetațiile adenoide și de amigdalita cronică, deci polipii la copii și amigdalele, ca să înțeleagă toată lumea. Spun eu că am reînceput bine pentru că din luna august secția a fost dotată cu un sistem de coblație, sistem de coblație pe care noi ni l-am dorit foarte mult și a durat ceva timp să-l obținem. Este acel sistem care știți foarte bine că a fost promovat foarte mult în clinicile private din țară și nu numai. În primul rând sângerarea intraoperator este mult mai redusă spre inexistentă, apoi timpul de refacere al copilului este mult mai scurt. Durerea postoperatorie aproape inexistentă, copii pe care i-am operat deja nu a fost necesar să intervenim medicamentos ca să combatem durerea. Totul se face la vedere fiindcă este foarte precisă pentru că folosim un sstem de endoscopie și o cameră video unde vizualizăm tot ce facem și disecția se face foarte précis și foarte exact. Ne bucurăm, am început acest program.” a spus Codrin Grozavu, medic primar ORL.
Principalul dezavantaj este costul unei astfel de intervenții chirurgicale
Cu toate acestea, principalul dezavantaj este costul unei asemenea intervenții chirurgicale, costul unui electrod de unică folosință fiind de aproximativ 250 de euro. “ Costurile sunt mari, la fiecare intervenție se folosește un electrod care este de unică folosință și acest electrod crește mult costul intervenției operatorii, dar avem promisiunea managerului că o să ne susțină cu acest program să putem să facem cât mai mult. Există și la noi o listă de așteptate (30 de copii), suntem opt chirurgic care folosim o pereche de săli de operație.” a mai spus medicul, în cadrul unei conferințe de presă.