FC Botoşani va juca astăzi ultimul meci oficial din 2014. Trupa lui Leo Grozavu va întâlni în deplasare pe Viitorul Voluntari. FC Botoşani este condamnată să obţină minim un punct pentru a încheia anul pe locul opt în clasament.
În cazul unei înfrângeri, FC Botoşani va fi depăşită în clasament de Viitorul care are un golaveraj mai bun.
Valeriu Iftime, principalul finanţator al FC Botoşani, consideră că echipa lui Leo Grozavu este mai experimentată decât Viitorul şi poate obţine cel puţin un punct.
„Este un meci complicat. Suntem mai maturi şi mai echipă decât Viitorul. Trebuie să avem mai multe pretenţii. Va fi un meci tare, un meci greu pentru noi. Mai multă dorinţă de revanşă au ei decât noi pentru că i-am tot încurcat. Dacă jucăm ca la meciul cu Steaua, îi batem sigur. Vorbesc de voinţă, de concentrare, de dăruire. Să nu fie un meci din vârful bocancului, gândindu-se la vacanţă. Este un mare risc să tratăm meciul că e ultimul şi aproape nu mai contează. Trebuie să mergem la victorie şi în cel mai rău caz să facem un egal”, a spus Valeriu Iftime.
„Se întâlnesc doi antrenori cărora le place fotbalul ofensiv, au acelaşi sistem de joc, au lucrat împreună. Va fi un joc foarte interesant. Sperăm să dăm dovadă de maturitate. Viitorul este o echipă care joacă, o echipă care aprins curaj. Au jucători interesanţi. Dacă vom fi atenţi, e clar că nu vom pierde”, a spus Cornel Şfaiţer.