3.6 C
Botoșani
joi, 23 ianuarie 2025

Astăzi demarează lucrările la cele 48 de locuinţe ANL din Dorohoi. Investiţia este de peste 5,7 milioane de lei

ANL bloc

Astăzi vor începe lucrările de construire a unui număr de 48 locuințe pentru tineri, în regim ANL. Această investiție se va executa în vecinătatea blocurilor ANL din str. 1 Decembrie nr.24 și reprezintă o încununare a eforturilor depuse de autoritățile locale dorohoiene pentru a putea rezolva și pe viitor solicitările tinerilor referitoare la spații locative.

Valoarea investiției este de 5.762.291 lei și va avea termen de execuție de 8 luni.

„Demararea lucrărilor va impune și stabilirea listelor de repartiții. În acest sens, arătăm că pe lângă persoanele care au deja dosare depuse în vederea repartiției unei locuințe ANL, toți cei care doresc să obțină o astfel de locuință pot depune cereri în acest sens la registratura Primăriei municipiului Dorohoi. Tot pe această cale dorim să ne cerem scuze pentru disconfortul ce va fi creat locatarilor din blocurile vecine”, a precizat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES













ULTIMA ORA